20 stații de producere a oxigenului medical vor fi instalate în cadrul instituțiilor medico-sanitare
20 stații de producere a oxigenului medical vor fi instalate în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice republicane, municipale și raionale, datorită proiectului Băncii Mondiale „Răspuns de urgență la COVID-19 în Republica Moldova”.
Astfel, spitalele raionale din Cahul, Căușeni, Edineț, Soroca, Orhei, Ungheni, Florești, Comrat, Hâncești, Criuleni, Anenii Noi, Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, Spitalul Clinic Municipal Nr.1, Spitalul Cancelariei de Stat vor beneficia de stații de oxigen cu o capacitate de 16,8 m³/h.
Iar, IMSP SCM „Sfânta Treime”, IMSP SCR „Timofei Moșneaga”, Institutul de Medicină de Urgență, IMSP Spitalul Clinic Bălți, IMSP SCM ”Sf. Arh. Mihail”, IMSP Institutul Mamei și Copilului – cu o capacitate de 54,5 m³/h.
Menționăm că, trei stații de oxigen, deja au fost instalate în cadrul spitalului raional Hâncești, Criuleni și Spitalul Cancelariei de Stat.
Oxigenoterapia este extrem de importantă în tratamentul pacienților cu insuficiență respiratorie cauzată de COVID-19, are necesită un suport de oxigen imediat pentru a putea susține funcțiile vitale ale organismului. Datorită instalațiilor de producere a oxigenului medical, instituțiile medicale vor putea face față tratamentului pacienților cu forme grave și medii de COVID-19.
Informăm că, pentru asigurarea instituțiilor medicale cu dispozitive medicale pentru oxigenoterapie, până la moment au fost achiziționate 92 ventilatoare și 400 concentratoare de oxigen, în cadrul proiectului Băncii Mondiale „Răspuns de urgență la COVID-19 în Republica Moldova” . În următoarea perioadă, urmează să fie achiziționate alte 200 de ventilatoare.